Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.
Rânduiala de citire a psalmilor pentru diferite cazuri sau situații, după rânduiala Sfântului Arsenie Capadocianul, aşa cum ne-o spune Sfântul Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul.
„Sfântul Arsenie, deoarece nu avea în Molitfelnic rugăciunile corespunzătoare pentru toate cazurile în care oamenii îi cereau ajutor, folosea și Psalmii. A scris într-un caiet împrejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Când acest caiet a ajuns în mâinile mele, am început să citesc Psaltirea, făcând rugăciune pentru situația în care se citea fiecare psalm. Îmi spune gândul că în rugăciunea cu Psaltirea mult ajută și Sfântul Arsenie.”
„Noi să nu spunem la început un „Miluiește-mă, Dumnezeule”? Si, după ce citim Psalmul, sa nu rostim Doxologia? Sa nu facem și câteva metanii? Așadar, mai întâi să spui Psalmul 50 și să ceri cu smerenie mila lui Dumnezeu. Apoi să spui troparul: „Sub milostivirea ta scăpam Născătoare de Dumnezeu” și troparul Sfântului Arsenie, ca să invoci milostivirea Maicii Domnului și a Sfântului. Apoi să citești împrejurarea pentru care se rostește Psalmul și în continuare Psalmul. La sfârșit, să spui: „Slavă... Și acum...”, „Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule” de trei ori, iar la sfârșit Doxologia, ca mulțumire lui Hristos și „Cuvine-se cu adevărat”, ca mulțumire Maicii Domnului. Să faci și metanii câte poți.” (Cuviosul Paisie Aghioritul, „Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, București, 2013).
Respectând cele spuse de Cuviosul Paisie Aghioritul, rânduiala ce este indicat să o facem este următoarea:
Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată!
Troparul Sfântului Arsenie Capadocianul: Viaţă plăcută lui Dumnezeu petrecând şi vas cinstit Mângâietorului făcându-te, purtătorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai arătat şi primitor al darului facerii de minuni, tuturor dându-le grabnic ajutor, Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Spunem motivul pentru care vrem să ne rugăm
PSALMUL corespunzător situației respective din rânduiala Sfântului Arsenie
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia
Slavă Ție, Dumnezeule (de trei ori).
Doamne miluiește (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doxologia mare:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ție, slăvimu-Te, mulțumim Ție pentru slava Ta cea mare.
Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotțiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește pe noi.
Că Tu ești Unul Sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului.
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale. (de 3 ori)
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
(Apoi mai pe larg:)
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slavită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Metanii „câte poți”.
Psalmul 1: Atunci când se plantează pomi sau viță-de-vie, ca să rodească.
Psalmul 2: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei care merg la congrese.
Psalmul 3: Pentru ca să se depărteze răutatea de la oameni; pentru ca să nu-i chinuiască și să-i mâhnească pe nedrept pe semenii lor.
Psalmul 4: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii sensibili, care s-au îmbolnăvit de melancolie, din pricina purtării oamenilor nemiloși.
Psalmul 5: Pentru ca Dumnezeu să vindece ochii răniți, loviți de omul rău.
Psalmul 6: Pentru ca Dumnezeu să-l slobozească pe omul căruia i s-au făcut farmece.
Psalmul 7: Pentru cei care au pătimit de frica, de înfricoșările și de amenințările oamenilor răi.
Psalmul 8: Pentru cei care au pătimit rău de la demoni sau de la oamenii vicleni.
Psalmul 9: Pentru ca să înceteze să te mai înfricoșeze demonii în somn sau cu închipuiri în timpul zilei.
Psalmul 10: Pentru soții cu inima împietrită, care se ceartă și se despart. (Când îl chinuiește pe nedrept cel aspru sau cea aspră pe cel sensibil)
Psalmul 11: Pentru cei nebuni, care au și răutate și fac rău oamenilor.
Psalmul 12: Pentru cei care suferă de ficat.
Psalmul 13: Pentru (izgonirea) demonului înfricoșător (De trei ori pe zi, trei zile)
Psalmul 14: Pentru ca hoții să-și schimbe gândul și să se întoarcă fără izbândă și pocăiți.
Psalmul 15: Ca să se afle cheia când s-a pierdut.
Psalmul 16: Pentru mare clevetire (De trei ori pe zi, trei zile).
Psalmul 17: Atunci când se face cutremur sau calamitate, potop de ape și trăsnete.
Psalmul 18: Pentru ca mamele să se slobozească la nașterea lor. (n.n. să nască cu ușurință).
Psalmul 19: Pentru soții care nu fac copii din cauza unei infirmități, pentru ca să-i vindece Dumnezeu și să nu se despartă.
Psalmul 20: Pentru ca Dumnezeu să înmoaie inimile bogaților, pentru a face milostenie celor săraci.
Psalmul 21: Pentru ca Dumnezeu să împiedice incendiile, pentru ca să nu se facă rău.
Psalmul 22: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească copiii neastâmpărați și neascultători, care îi mâhnesc pe părinții lor.
Psalmul 23: Pentru ca să se deschidă ușa, atunci când se pierde cheia.
Psalmul 24: Pentru oamenii pe care îi pizmuiește mult diavolul și le aduce mereu piedici în viața lor, ca să cârtească.
Psalmul 25: Atunci când cere cineva ceva bun de la Dumnezeu, pentru ca să i-l dea fără să-l vatăme.
Psalmul 26: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe săteni de oștirile vrăjmașe, ca să nu facă rău oamenilor și jafuri în gospodăriile lor.
Psalmul 27: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe cei bolnavi de neurastenie și pe toți cei care suferă de nervi.
Psalmul 28: Pentru cei care suferă de rău de mare și se tem când este furtuna mare.
Psalmul 29: Pentru cei care se primejduiesc departe, printre popoarele barbare si necredincioase, ca să-i păzească Dumnezeu pe ei, iar pe aceia să-i lumineze și să-i îmblânzească, ca să-L cunoască pe Dumnezeu.
Psalmul 30: Pentru ca Dumnezeu să dea belșug semănăturilor și roadelor din pomi, atunci când vremea nu este prielnică.
Psalmul 31: Pentru ca să afle călătorii drumul, atunci când se rătăcesc și se chinuie.
Psalmul 32: Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul în privința celor închiși pe nedrept, ca să fie eliberați.
Psalmul 33: Pentru cei care se află în agonia morții, când sunt chinuiți de demoni în ceasul morții sau pentru oștirile vrăjmașe, atunci când amenință să calce hotarele, ca să facă rău.
Psalmul 34: Pentru ca Dumnezeu să-i slobozească pe oamenii plini de bunătate de cursele oamenilor vicleni, care își bat joc de oamenii lui Dumnezeu.
Psalmul 35: Pentru a se șterge cu desăvârșire vrăjmășia de după certuri sau neînțelegeri.
Psalmul 36: Pentru oamenii răniți profund de crimele făcătorilor de rele.
Psalmul 37: Când te dor maxilarele, din pricina dinților stricați.
Psalmul 38: Pentru ca oamenii cei părăsiți și nefericiți să găsească de lucru, ca să nu se întristeze.
Psalmul 39: Pentru ca să revină dragostea între șefi și funcționari, atunci când se creează neînțelegeri.
Psalmul 40: Pentru ca mamele să se slobozească la naștere, când au naștere prematură.
Psalmul 41: Pentru tineri, când se îmbolnăvesc de dragoste, când este rănită o persoană și se întristează.
Psalmul 42: Pentru ca să fie sloboziți cei robiți din temnițele neamului vrăjmaș.
Psalmul 43: Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul soților care nu se înțeleg, ca să se împace.
Psalmul 44: Pentru oamenii care suferă de inima sau de rinichi.
Psalmul 45: Pentru tinerii pe care vrăjmașul îi împiedică să facă familie (să se căsătorească).
Psalmul 46: Pentru a se liniști slujitorul sau robul când fuge rănit sufletește de la stăpânul său și să afle de lucru.
Psalmul 47: Atunci când se fac mari catastrofe și jafuri de către cete de pirați barbari. (Să se citească continuu, 40 de zile) .
Psalmul 48: Pentru cei care fac munci primejdioase.
Psalmul 49: Pentru ca oamenii rătăciți să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, ca să se mântuiască.
Psalmul 50: Atunci când, din pricina păcatelor noastre, vine mânia pedagogică a lui Dumnezeu (epidemie de boală și de moarte la oameni sau la animale).
Psalmul 51: Pentru ca stăpânitorii împietriți la inimă să se pocăiască și să se facă milostivi, ca să nu chinuiască poporul.
Psalmul 52: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze mrejele, ca să se umple de pește.
Psalmul 53: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei bogați care au robi cumpărați, ca să-i slobozească.
Psalmul 54: Pentru ca să se restabilească numele cel bun al familiei care a fost clevetită.
Psalmul 55: Pentru cei sensibili, care au fost răniți sufletește de semenii lor.
Psalmul 56: Pentru oamenii care suferă de durere de cap din pricina multei mâhniri.
Psalmul 57: Pentru ca să se îndrepte spre bine lucrurile cele care lucrează pentru bine, să împiedice Dumnezeu orice lucrare vicleană a demonilor sau a oamenilor pizmași.
Psalmul 58: Pentru muți, ca Dumnezeu să le dea grai.
Psalmul 59: Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul, când este clevetită o mulțime de oameni.
Psalmul 60: Pentru cei care se îngreuiază la lucru, fie din trândăvie, fie din frică.
Psalmul 61: Pentru ca Dumnezeu să slobozească din încercări pe omul slab la suflet, care nu are răbdare si cârtește.
Psalmul 62: Pentru a rodi ogoarele și pomii, când este lipsă de apă.
Psalmul 63: Când este mușcat omul de lup sau de câine turbat. (Sfântul le dădea să bea și din apa binecuvântată)
Psalmul 64: Pentru ca negustorii să aibă binecuvântare, ca să nu pălăvrăgească și să nedreptățească pe oamenii simpli.
Psalmul 65: Pentru ca cel viclean să nu aducă ghinioane în case și să mâhnească familiile.
Psalmul 66: Pentru ca să se binecuvinteze pasările (crescătoriile de pasări)
Psalmul 67: Să se slobozească maicile (n.n. mamele) care se îngreuiază (n.n. chinuie) să lepede (n.n. nască), atunci când pătimesc ceva rău.
Psalmul 68: Atunci când se fac catastrofe, iar râurile se revarsă luând case și oameni.
Psalmul 69: Pentru oamenii sensibili care se mâhnesc pentru cel mai mic lucru și se deznădăjduiesc, ca să-i întărească Dumnezeu.
Psalmul 70: Pentru oamenii părăsiți, care devin împovărați din invidia diavolului și ajung la deznădejde, ca să afle ajutor și ocrotire de la Dumnezeu.
Psalmul 71: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze noua recoltă, pe care țăranii au adus-o în casele lor.
Psalmul 72: Pentru ca să se pocăiască oamenii făcători de rele.
Psalmul 73: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe țăranii care lucrează pe ogoarele lor, atunci când vrăjmașii au înconjurat satul.
Psalmul 74: Pentru ca să se îmblânzească stăpânul barbar și să nu-i chinuiască pe semenii lui, pe lucrători.
Psalmul 75: Pentru mama care se teme la naștere, ca s-o întărească și s-o păzească Dumnezeu.
Psalmul 76: Atunci când nu există înțelegere între părinți și copii, pentru a-i lumina Dumnezeu, ca să asculte copiii pe părinți, iar părinții să arate dragoste.
Psalmul 77: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei care împrumută, ca să nu-i silească pe semenii lor pentru datoria lor și să fie milostivi.
Psalmul 78: Pentru ca să păzească Dumnezeu satele de jafuri și catastrofe din partea armatelor vrăjmașe.
Psalmul 79: Pentru ca să-l vindece Dumnezeu pe om, atunci când i se umfla fața și-l doare tot capul.
Psalmul 80: Pentru ca Dumnezeu să aibă grijă de cei săraci, care sunt lipsiți și se mâhnesc din pricina lipsei și se amărăsc.
Psalmul 81: Pentru ca oamenii să cumpere produsele țăranilor, pentru ca aceștia să nu se întristeze și amărască.
Psalmul 82: Pentru ca Dumnezeu să-i împiedice pe oamenii răi, care vor să facă ucideri.
Psalmul 83: Pentru ca Dumnezeu să păstreze bine toate bunurile casei, animalele și produsele producătorilor.
Psalmul 84: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost răniți de tălhari și au pătimit și din pricina fricii.
Psalmul 85: Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea atunci când vine holera și mor oameni.
Psalmul 86: Pentru ca Dumnezeu să prelungească viața familiștilor care mai au obligații familiale.
Psalmul 87: Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe toți oamenii fără ocrotire, care sunt chinuiți de semenii lor nemilostivi.
Psalmul 88: Pentru ca Dumnezeu să-i întărească pe oamenii cei bolnăvicioși și neputincioși pentru a putea lucra, fără să se obosească și să se mâhnească.
Psalmul 89: Pentru ca Dumnezeu să dea ploaie atunci când este secetă sau seacă fântânile, să scoată apa.
Psalmul 90: Pentru ca să piară diavolul atunci când se arată omului și-l înfricoșează.
Psalmul 91: Pentru ca Dumnezeu să dea înțelepciune oamenilor, ca să sporească duhovnicește.
Psalmul 92: Pentru ca Dumnezeu să păzească corabia când se primejduiește de furtuna puternică pe mare (Aruncă și apă sfințită în cele patru parți ale corabiei)
Psalmul 93: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe oamenii cei fără rânduială, care pricinuiesc probleme neamului și tulbură poporul, chinuindu-l cu neorânduieli și vrăjmașii.
Psalmul 94: Pentru a nu se apropia vrăjile de cei căsătoriți și a crea probleme și neînțelegeri.
Psalmul 95: Pentru ca Dumnezeu să dea auz celor surzi.
Psalmul 96: Pentru a se depărta vrăjile de la oameni.
Psalmul 97: Pentru ca Dumnezeu să dea mângâiere oamenilor întristați, ca să nu se mâhnească peste măsură.
Psalmul 98: Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvinteze și să-i umple de Har pe tinerii care vor să se afierosească Lui.
Psalmul 99: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze și să împlinească dorințele dumnezeiești ale oamenilor.
Psalmul 100: Pentru ca Dumnezeu să dea harisme oamenilor făcători de bine, ca să-i ajute pe semenii lor.
Psalmul 101: Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvinteze pe oamenii cu funcții înalte, ca să ajute lumea cu bunătate și înțelegere.
Psalmul 102: Pentru a veni ciclul (la femei), când întârzie.
Psalmul 103: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze bunurile oamenilor, ca să nu fie lipsiți și să se mâhnească, ci să slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 104: Pentru ca oamenii să se pocăiască și să-și mărturisească păcatele.
Psalmul 105: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe oameni, ca sa nu se abată din calea mântuirii.
Psalmul 106: Pentru ca Dumnezeu să ridice sterpăciunea (n.n. inferitiliateta) femeilor.
Psalmul 107: Pentru ca Dumnezeu să-i smerească pe vrăjmași, ca să-și schimbe intențiile lor cele rele (De 7 ori pe zi, 7 zile).
Psalmul 108: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe lunateci sau să-i miluiască pe martorii mincinoși, ca să se pocăiască.
Psalmul 109: Pentru ca cei mai tineri să aibă respect față de cei mai mari.
Psalmul 110: Pentru ca să se pocăiască judecătorii cei nedrepți și să judece cu dreptate poporul lui Dumnezeu.
Psalmul 111: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe soldați, atunci când merg la război.
Psalmul 112: Pentru ca Dumnezeu să dea binecuvântare văduvei sărace, ca să-și plătească datoriile și să scape de închisoare (De 3 ori pe zi, 3 zile)
Psalmul 113: Pentru ca Dumnezeu să vindece copii întârziați mintal și cu mongolism.
Psalmul 114: Pentru ca Dumnezeu să dea binecuvântare și mângâiere nefericiților copii săraci, ca să nu fie disprețuiți de copiii celor bogați și să se mâhnească.
Psalmul 115: Pentru ca Dumnezeu să vindece înfricoșătoarea patimă a minciunii.
Psalmul 116: Pentru ca familiile să păstreze dragostea și armonia între ele și să-L slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 117: Pentru ca Dumnezeu să-i smerească pe barbari când înconjoară satul și-l amenință, și să întoarcă intențiile lor cele rele (De 3 ori pe zi, șapte zile)
Psalmul 118: Pentru ca Dumnezeu să-i lovească pe barbari și să smerească mândria lor, atunci când junghie femeile și copiii nevinovați (De 3 ori pe zi, 7 zile)
Psalmul 119: Pentru ca Dumnezeu să dea răbdare și îngăduință oamenilor care sunt nevoiți să fie împreună cu oameni vicleni și nedrepți.
Psalmul 120: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe robi de mâini vrăjmașe, ca să nu le facă rău pană ce se vor slobozi.
Psalmul 121: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii ce suferă de deochi.
Psalmul 122: Pentru ca Dumnezeu să dea lumina orbilor și să vindece ochii bolnavi.
Psalmul 123: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de șerpi, ca să nu-i muște.
Psalmul 124: Pentru ca Dumnezeu să păzească proprietățile oamenilor drepți de oamenii răi.
Psalmul 125: Pentru ca Dumnezeu să vindece pe oamenii care suferă mereu de dureri de cap.
Psalmul 126: Pentru ca Dumnezeu să liniștească familia, atunci când se cerată.
Psalmul 127: Pentru ca să nu se apropie răutatea vrăjmașului niciodată de case și să se mențină pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu în familie.
Psalmul 128: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care suferă de migrenă, de dureri de cap și să-i miluiască pe oamenii cei împietriți la inimă și lipsiți de discernământ, care îi mâhnesc pe cei sensibili.
Psalmul 129: Pentru ca Dumnezeu să dea curaj și nădejde începătorilor, ca să nu se îngreuieze în munca lor.
Psalmul 130: Pentru ca Dumnezeu să dea oamenilor pocăință și mângâiere cu nădejde, ca să se mântuiască.
Psalmul 131: Pentru ca să I se facă mila lui Dumnezeu de lume, atunci când din pricina păcatelor noastre se fac mereu războaie.
Psalmul 132: Pentru ca Dumnezeu să lumineze neamurile să se împrietenească și să se liniștească oamenii.
Psalmul 133: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de orice primejdie.
Psalmul 134: Pentru ca oamenii să se adune în vremea rugăciunii și să se unească mintea lor cu Dumnezeu.
Psalmul 135: Pentru ca Dumnezeu să-i ocrotească pe refugiați, când își părăsesc casele lor și pleacă să se izbăvească de barbari.
Psalmul 136: Pentru ca Dumnezeu să-l întărească pe omul care are un caracter nestatornic.
Psalmul 137: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe mai-marii locului, ca oamenii să afle înțelegere pentru cererile lor.
Psalmul 138: Pentru ca diavolul să înceteze să-i mai ispitească pe oamenii sensibili, cu gânduri hulitoare.
Psalmul 139: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe familistul certăreț, care chinuiește toată familia.
Psalmul 140: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe conducătorul barbar al locului, care îi chinuiește pe semenii lui.
Psalmul 141: Pentru ca Dumnezeu să-l îmblânzească pe răzvrătitul care face rău.
Psalmul 142: Pentru ca Dumnezeu s-o păzească pe mama în vremea sarcinii, ca să nu lepede (n.n. avorteze spontan/ nască prematur).
Psalmul 143: Pentru ca Dumnezeu să liniștească pe poporul tulburat, ca să nu se facă război civil.
Psalmul 144: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrările oamenilor, ca să fie bineplăcute lui Dumnezeu.
Psalmul 145: Pentru ca Dumnezeu să oprească hemoragiile oamenilor.
Psalmul 146: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost loviți și răniți la maxilare de către oameni răi.
Psalmul 147: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească animalele sălbatice din munte, ca să nu facă rău oamenilor și pagube în semănaturi.
Psalmul 148: Pentru ca Dumnezeu să facă vreme prielnică, ca oamenii să aibă belșug de roade și să-L slăvească pe Dumnezeu.
Sfârșitul „cazurilor” Sfântului Arsenie Capadocianul
Psalmul 149: Ca recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru marile lui faceri de bine și pentru multa Sa dragoste, care nu are hotare și ne rabdă (Sfântul Paisie Aghioritul).
Psalmul 150: Pentru ca Dumnezeu să dea bucurie și mângâiere fraților noștri înstrăinați, care se află în străinătate, și fraților noștri adormiți, care se află într-o străinătate mai îndepărtată. Amin. (Sfântul Paisie Aghioritul).
Website was made with Mobirise