BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
Familie părinte


Despre noi

"Prin firea sa Dumnezeiesc-omenească, Biserica este, fără îndoială, un organism fără asemănare în lumea pământească. În această fire a ei este și sfințenia ei. De fapt, ea este atelierul Dumnezeiesc-omenesc al sfințirii oamenilor, și al sfințirii prin oameni, a celorlalte zidiri."  (Sfantul Iustin Popovici)

Pentru început vom încerca să vă spunem câte ceva despre localitatea în care ne puteţi găsi...

Situată în partea de sud-est a judeţului Neamţ, comuna Podoleni se află la o distanţă de 24,8 km de municipiul Piatra-Neamţ, la 12 km de Buhuşi şi 35 km de Bacău. Aflată pe DN 15, este uşor accesibilă datorită staţiei CFR din localitate şi nenumăratelor curse auto de transport călători. 

În Podoleni există din vremuri străvechi o intensă activitate spirituală... V-aţi întrebat vreodată cine a compus muzica pentru colindele "Bună dimineaţa la Moş-Ajun" şi "Florile dalbe", sau pentru minunata cântare "Hristos a înviat!" sau pentru "Troparul Naşterii Domnului"? Ei bine, compozitorul acestor cântări şi al altora de aceeaşi factură este Alexandru Podoleanu, născut la 30 august 1846 la Podoleni. Buni creştini şi neîntrecuţi gospodari, urmaşii lui Alexandru Podoleanu au înălţat în timp mai multe biserici: o biserică în centrul satului Podoleni (Parohia Podoleni I, cu hramul "Înălţarea Domnului" - din anul 1886), o biserică în apropierea fostei mănăstiri Buciuleşti (Parohia Podoleni II - Şes cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" - din anul 1992), o biserică în satul Negriteşti (cu hramul "Sf. Dumitru" - din anul 1994), iar în Luncaşi se află acest nou lăcaş sfânt, cu hramul "Sfânta Treime".

De fapt, totul a început la Luncaşi în după-amiaza zilei de 30 august 1998 când I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (actualul Preafericit Părinte Patriarh) s-a deplasat în comuna Podoleni, unde a efectuat o vizită pastorală la şantierul "Catedralei Speranţei" din parohia Podoleni II, a sfinţit portalul de la intrarea bisericii parohiei Podoleni I, iar apoi a oficiat slujba de sfinţire a locului pentru noua biserică din satul Luncaşi, cu hramul "Sfânta Treime". 

La 1 septembrie 1999 se înfiinţează Parohia Sfânta Treime - Luncaşi - Podoleni, Protopopiatul Roznov, com. Podoleni, jud. Neamţ. 

La 6 decembrie 1999 are loc sfinţirea Paraclisului "Sfântul Nicolae", locul în care s-a slujit până în 12.06.2011. 

În iulie 2000 începe construcţia bisericii şi are loc numirea Preotului Paroh Gheorghe Bogdan Dumitrache. 

În anul 2009 s-a achiziționat un teren intravilan în apropiere de biserică, pe care este în prezent cimitirul parohial.

În anul 2010 s-a zidit clopotnița bisericii având două nivele și trei clopote.

În anul 2011 s-au realizat aleile interioare și 200 metri de gard din beton cu plasă profilată delimitând spațiul curții bisericii.

Din 12 iunie 2011 Sfintele Slujbe s-au ţinut în biserica nouă, chiar dacă încă se lucra la pictura interioară a bisericii.

"Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne" (Evrei 10,25) ne-am străduit să finalizăm lucrările la biserica noastră atât de dorită. Pentru mulţi bătrâni, finalizarea noii biserici a fost marea lor dorinţă înainte de a trece la viaţa veşnică... Acum se bucură pentru simplul fapt că au posibilitatea să intre în sfântul lăcaş, să se roage şi să participe la Sfânta Liturghie, pentru că drumul "în baston" era greu până la biserica din centrul comunei (cca 1/2 oră de mers pe jos)... 

Aşa că încet, cu fiecare bănuţ adunat, ca şi în viaţa noastră de zi cu zi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi a oamenilor de suflet... s-a reuşit finalizarea bisericii noastre.

"Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (I Timotei 3,5)

Astfel, sâmbătă, 19 august 2017, sute de credincioși au avut bucuria de a fi prezenți la sfințirea Bisericii „Sfânta Treime” Luncași din comuna Podoleni, județul Neamț. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. 

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură. „Foarte rar însă, la întrebarea Care este bogăția ta? noi am fi deschiși să răspundem Bogăția mea este soția mea/soțul meu, sau Bogăția mea sunt copiii cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, Bogăția mea este că sunt botezat în Biserica Ortodoxă, Bogăția mea este că am credință în Dumnezeu, Bogăția mea este că nu-mi pierd nădejdea când valurile încercărilor vin asupra mea pentru că bogăția mea este nădejdea în Dumnezeu. (…) Omul care are drept bogăție cuvântul lui Dumnezeu, pe care-l găsește în Scriptură, în Ceaslov, în cărțile sfinților, în învățătura de credință, putem spune că este un om bogat. Aceasta pentru că dacă tot ceea ce faci și împlinești are legătură cu cuvântul Domnului, atunci te descurci bine și în cele materiale, și în cele legate de locul de muncă și în cele legate de relația ta cu soția, cu soțul, cu pruncii, cu șeful sau subalternii de la locul de muncă pentru că nu doar mintea ta îți arată ce trebuie să faci, ci tu te raportezi la cuvântul lui Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Tot în această binecuvântată zi, la finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Gheorghe Bogdan Dumitrache a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, purtător de cruce, pentru efortul depus la ridicarea și înfrumusețarea sfântului lăcaș de cult, iar cei care au contribuit la ridicarea locașului au primit distincții de vrednicie. 


Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă !

How to design a website - Click here