Sfeştania

Ce este sfeştania?

Sfeştania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei. Ea se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea. Iată ce scrie în cartea de slujbă a preotului despre folosul sfeştaniei: "Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă şi dă sănătate sufletească şi trupească... Toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare."

De ce facem sfeştanie? 

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită la început se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţeşte şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată şi care cel puţin la început avea înţelesul celor de mai sus: "Omul sfinţeşte locul". Într-adevăr omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească. Să ne amintim că păcatul protopărinţilor Adam şi Eva a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi "spini şi pălămidă" (Facere 3, 18). Dacă păcatul sau oricare lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curăţirea şi sfinţirea omului şi a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia şi îndepărtează răul sub orice formă acesta ar fi prezentat.

Când putem sau când trebuie să facem sfeştanie în casă? 

Dintru început spuneam că, în principiu, preotul trebuie şi poate să săvârşească sfeştanie la casa credinciosului, "oricând acesta o cere". Deci, ori de câte ori, credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujbă de curăţire, de spălare, de exorcizare, care se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea sfeştaniei trebuie să se pregătească prin postire şi rugăciune. În vechime, dar şi astăzi în unele regiuni, se obişnuia sfeştania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun şi de dorit. În locul acestei sfeştanii de ziua întâia a fiecărei luni s-a păstrat în multe părţi din Biserica noastră obiceiul ca preotul să meargă pe la toate casele pentru a stropi cu apă sfinţită. El nu mai săvârşeşte sfinţirea apei în fiecare casă, ci o săvârşeşte la biserică o singură dată şi apoi stropeşte cu această apă sfinţită toate casele parohiei. De aceea se spune în popor că vine preotul cu "zi'ntai'".

Sfeştania din luna martie

Dacă nu se poate mai des, se face sfeştanie în casă, cel puţin o dată pe an. Mai în toate părţile se obişnuieşte ca această sfeştanie anuală să se facă în Postul Mare care premerge sărbătoarea Sfintelor Paşti. Cei mai mulţi dintre credincioşi solicită săvârşirea acestei sfeştanii în luna martie. Singura explicaţie a acestei preferinţe este legată de faptul că, indiferent când sunt Sfintele Paşti, luna martie este cuprinsă în Postul Mare, de aici şi vorba populară că "martie nu lipseşte din post". Deci, nu luna martie în sine este o lună în care este bine să se facă sfeştanie, ci Postul Mare este o perioadă potrivită pentru această slujbă în casă. De ce în post? Mai întâi trebuie să spunem că este bine să facem sfeştanie în post pentru că în aceasta perioadă cei ai casei sunt mai pregătiţi sufleteşte, datorită postului şi a rugăciunilor din această perioadă, dar şi datorită faptului că acum credinciosul se străduieşte mai mult ca oricând să se lepede de deprinderile rele, de răutăţi şi păcate, şi să se îngrijească mai mult de suflete, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an rânduite de Biserică sunt potrivite pentru săvârşirea sfeştaniei, după cum, se recomandă acest lucru şi pentru zilele de post de peste săptămână, miercurea şi vinerea. Cine doreşte, este bine să săvârşească sfeştanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puţin în Postul Mare. De ce în Postul Mare? Pentru că acesta este cel mai important şi cel mai aspru post de peste an care ne pregăteşte pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii. Dar şi pentru că acesta este primăvara, când, odată cu înviorarea şi împrospătarea naturii, se face şi curăţenia casei şi a lucrurilor din ea. Pe lângă aceasta, mai poate fi luată în seamă şi dorinţa şi disponibilitatea omului de înviorare şi renaştere odată cu cea a naturii înconjurătoare, în virtutea aceleiaşi solidarităţi dintre om şi creaţie. Puritatea, frumuseţea şi vigoarea naturii renăscute invită pe om, aproape irezistibil, la aceeaşi renaştere şi recuperare a purităţii şi a vigorii lăuntrice. Peste tot, dar mai ales la ţară, primăvara se face o curăţenie generală a casei, care merge la scoaterea tuturor lucrurilor din casă, curăţirea, scuturarea şi împrospătarea lor până la văruirea pereţilor, care aduce cu sine şi la propriu şi la figurat un aer de reală primenire - mai ales când pereţii se văruiesc cu var alb.

Sfeştania după ce am avut în casă un deces

Se obişnuieşte ca după ce am avut un deces în casă, la câteva zile după înmormântare, atunci când cei din casă se pot pregăti, să se săvârşească sfeştanie. Creştinul simte nevoia resfinţirii şi binecuvântării casei nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel casa, ci pentru că locul şi casa a fost cercetat de moarte. Pe bună dreptate, moartea este socotită ca cea mai înfricoşătoare formă a răului şi consecinţă a păcatului. "Pentru că plata păcatului este moartea" spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6,23). Cu atât mai mult, trebuie să se săvârşească sfeştanie în casa sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege sau urâciune (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întâmplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul şi cu lucrarea diavolului şi a duhurilor rele.

Ce trebuie şi cum trebuie să ne pregătim pentru sfeştanie?

Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştanie în casă, trebuie să ştie cum trebuie să se pregătească pentru aceasta având în vedere cele de mai jos. Mai întâi toţi cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăţi şi sfinţi casa, să se curăţească şi să se sfinţească ei înşişi de păcatele şi relele care afectează şi casa în care ei locuiesc. Dacă nu este în timpul postului, atunci cei din casă să ştie că trebuie să postească trei zile înainte sau cel puţin ziua aceea şi să se ferească de ceartă, duşmănii, înjurături sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştanie trebuie curăţită cât mai bine, de la un capăt la altul şi toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfinţită şi să facem rugăciuni pentru a curăţi casa de rele iar casa să fie murdară şi neîngrijită. Apoi, orice slujbă săvârşită de preot în casă este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea prin lucrarea Sa sfinţitoare şi prin binecuvântarea Sa. Ori, dacă atunci când primim un oaspete obişnuit, dintre oameni, dereticăm şi facem curăţenie în casă, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atât mai mult atunci când vrem să-L primim pe însuşi Dumnezeu. Aşa cum ne spălăm, ne îngrijim şi ne primenim noi oamenii atunci când mergem la biserică sau atunci când ni se face orice slujbă, tot aşa trebuie primenită şi casa noastră când facem slujbă în ea. Pentru slujba sfeştaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsuţă frumos acoperită, orientată spre răsărit (măsuţa poate fi aşezată în faţa sau în apropierea icoanei sau a colţului de rugăciune din casă) pe care va aşeza următoarele:

- un vas larg la gură cu apă

- un mănunchi de busuioc

- două sfeşnice mici cu lumânări sau un vas strâmt la gură (un pahar sau ceaşcă) în care să se poată pune lumânările din ceară curată

- o căţuie cu cărbune aprins şi puţină tămâie

- o icoană (dacă măsuţa nu se află în faţa icoanei din casă)

- un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă şi cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune (poate fi şi un pomelnic cu morţii familiei)

Mai pot fi puse pe masă: o pâine, puţin untdelemn şi puţin vin, simbolizând roadele pământului date de Dumnezeu spre hrana noastră, pentru a fi binecuvântate. Preotul va sta în faţa măsuţei, iar credincioşii vor sta în spatele preotului, aşa cum stăm şi la biserică, toţi cu faţa la răsărit.

Toate uşile camerelor vor fi larg deschise.

Care sunt actele principale săvârşite de preot în timpul sfeştaniei?

Rugăciunile de început şi tămâierea casei

Slujba sfeştaniei cuprinde diverse rugăciuni, pentru casă şi pentru cei ce locuiesc în ea, rugăciuni pentru sfinţirea apei, tămâierea casei, sărutarea Sfintei Cruci de către toţi cei de faţă şi stropirea lor cu apă sfinţită, stropirea casei cu apă sfinţită. După binecuvântarea de început a preotului, se rostesc rugăciunile de început, psalmul 142 "Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea..." şi Psalmul 50, psalm de pocăinţă, timp în care preotul tămâiază masa amenajată pentru slujbă şi toată casa, începând de fiecare dată cu icoana din cameră. Urmează o serie de tropare scurte, rugăciuni adresate Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, exprimând rugămintea noastră ca aceştia să fie împreună rugători cu noi. Invocând numele sfinţilor şi al Maicii Domnului, spunem de fiecare dată: "rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi".

De ce rugăm pe Maica Domnului şi pe sfinţi să se roage pentru noi?

La orice slujbă sau rugăciune, cerem Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să fie alături de noi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, să se roage pentru noi, să mijlocească pentru noi. În credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă, sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu şi Maica Domnului sunt foarte apropiaţi credincioşilor. De aceea suntem înconjuraţi de icoane ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor în biserici, dar şi în casele noastre. Dacă nădăjduim în sprijinul şi în înţelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care îi rugăm adeseori să ne ajute sau să mijlocească pentru noi la alţi oameni, cu atât mai mult nădăjduim în dragostea, ajutorul şi în mijlocirea celor care sunt acum în preajma lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este foarte răspândită şi încetăţenită rugăciunea unora pentru alţii şi fiecare simţim cât de folositoare este. În această solidaritate dintre oameni, în dragostea şi mila unora pentru alţii se întemeiază credinţa noastră în rugăciunile şi mijlocirile sfinţilor pentru noi. Dacă rugăciunle şi mijlocirile noastre, ale oamenilor păcătoşi, prinşi în toate neputinţele acestei vieţi sunt ascultate de Dumnezeu şi împlinite, cu atât mai mult rugăciunile sfinţilor. De altfel, dacă noi credem în viaţa de dincolo, dacă credem, prin urmare, că oamenii bineplăcuţi lui Dumnezeu sunt alături de Dumnezeu, nu ne putem închipui că ei, atât de buni şi iubitori, pot rămâne nepăsători la necazurile, durerile şi nevoile noastre. Nu putem să ne gândim că cei care în viaţa lor pământească s-au rugat neîncetat pentru toţi oamenii, s-au jertfit pentru a-i ajuta, au fost milostivi, au suferit pentru durerile şi păcatele semenilor lor, după cum aflăm din istorisirea vieţii lor, nu putem, deci, să ne închipuim că aceştia, trecând în viaţa cealaltă, devin nepăsători de ceea ce se întâmplă cu oamenii şi cu lumea.

Citirea Sfintei Evanghelii

Momentul important următor este citirea Sfintei Evanghelii, timp în care credincioşii îngenunchează. Se citeşte un fragment din Evanghelia dupa Ioan (cap.V, 1-4) care redă episodul vindecării paraliticului de la scăldătoarea din Vitezda. Aici ni se arată că apa în care se cobora un înger al Domnului, care era, deci, într-un fel cercetată, atinsă, sfinţită de Dumnezeu, devine vindecătoare: "...căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa; şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de ori ce boală era ţinut". Tot aşa, cum vom vedea, printr-o rugăciune specială, preotul se roagă lui Dumnezeu "să trimită harul Prea Sfântului Său Duh şi să sfinţească apa" pusă înainte şi să fie spre spălarea de toată întinăciunea şi spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor.

Ectenia Mare

După citirea Sfintei Evanghelii, preotul rosteşte Ectenia Mare, o serie de rugăciuni şi de cereri adresate lui Dumnezeu, mai întâi cu caracter general, pentru pacea şi binele lumii întregi, a localităţii respective, sat sau oraş, şi apoi, cu caracter special, pentru sfinţirea apei. Astfel preotul se roagă lui Dumnezeu "pentru ca să sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică", "pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului"... şi altele.

Rugăciunea de sfinţire a apei

Momentul cel mai important al slujbei este atunci când preotul sfinţeşte apa printr-o rugăciune specială. În momentul acestei rugăciuni, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci şi rugându-se de fiecare dată astfel: "Şi acum trimite harul Prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta". Apoi continuă rugăciunea: "Şi prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti", asociind acestei rugăciuni rugăciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci şi rugăciunile tuturor sfinţilor, pomenind numele multora dintre ei.

Afundarea Sfintei Cruci în apă şi stropirea cu apă sfinţită

După rugăciunea de sfinţire, preotul afundă în apă Sfânta Cruce în formă de cruce, de trei ori, în timp ce cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". În continuare preotul stropeşte cu apă sfinţită toată casa, cineva din cei ai casei purtând vasul cu apă sfinţită. După ce termină de stropit casa, preotul stropeşte cu apă sfinţită pe toţi cei prezenţi care se închină şi sărută Sfânta Cruce pe care preotul o ţine în mână.

Ectenia finală pentru păzirea casei de rău

Slujba sfeştaniei se sfârşeşte cu o rugăciune prin care preotul se roagă "să se păzească locuinţa aceea, toate oraşele şi satele de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri şi de războiul dintre noi" şi pentru ca Bunul Dumnezeu "să îndepărteze şi să împrăştie toată mânia, care se porneşte asupra noastră, şi să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră şi să ne miluiască pe noi." Acum preotul pomeneşte pe toţi cei de faţă şi pe toţi cei scrişi pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugăciune de pomenire a morţilor familiei.