Cântări ortodoxe

Scripturile spun că, lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti.

Cântările de slavă lui Dumnezeu ar trebui să răsune neîncetat în lumea aceasta. Cântările noastre ar trebui să se unească neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! - ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre.

Cântarea bisericească - şi, peste tot, cântarea religioasă - trebuie să aparţină tuturor. Poporul întreg ar trebui să cânte în biserică şi în afară de biserică. Ce frumos este să auzi întreaga biserică cântând psalmul 135:

"Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun,

Că în veac este mila Lui! Aliluia!"

Prin unele părţi de la noi se mai păstrează încă datina străveche de a cânta în biserică întreg poporul. Astfel creştinii simt altfel slujba oficiată de preot. Cântarea religioasă ar trebui să fie o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Toate aceste cântări "sunt un rod al harului, al credinţei şi al întoarcerii la Dumnezeu, de aceea mişcă sufletele, înduplecându-le să se întoarcă din calea păcatului şi să-l primească pe Mântuitorul".

Este foarte importantă cântarea din biserică deoarece duhul cu care ea se face înmoaie inimile şi aduce pace, linişte şi cugetare la cele duhovniceşti. Cântarea s-a folosit în Biserică încă de la început ca un mijloc de folos duhovnicesc. Biserica ortodoxă n-a acceptat cântarea cu instrumente ci numai pe cea vocală. Iată şi ce ne spune Pravila Bisericească despre cântarea bisericească:

Cântarea bisericească este mijlocul prin care omul îşi închină cugetele sale Domnului şi totodată le îmbracă într-o haină folositoare şi pentru alţii. Ideile rugăciunii se ia din cărţile bisericeşti întocmite pe temeiul Sfintei Scripturi. Ele hrănesc duhovniceşte pe tot cel ce crede şi râvneşte întru a lăuda pe Domnul. În biserică, slujtorii aduc roada buzelor, ca jertfă Domnului folosindu-se şi pe ei şi pe alţii, de unde aşteaptă o răsplată de la Domnul (Ev. 13,14; Osca 14,2). Şi orice creştin este dator să vorbească în psalmi şi în cântări duhovniceşti spre a lăuda pe Domnul în toată vremea (Efes 5,19).

Ce înseamnă şi ce s-a zis de apostoli: "Cânt cu duhul, dar cânt şi cu mintea?" Răspuns: Cântă cineva cu duhul când rosteşte numai cu limba cele cântate şi, cântă cu mintea, cunoscând înţelesul celor cântate, se veseleşte în contemplarea lor- Filoc. II, 209, 2.

Cântarea este o dulceaţă a chitarei, a sufletului, atinsă de cineva dinafară. Iar sufletul, dacă nu-i vine în vremea rugăciunii într-ajutor grăirea tainică în duh, nu se străpunge uşor de cele cântate. "Căci a ne ruga cum trebuie, nu ştim". La aceasta îl aduce pe cel ce se roagă numai Duhul Sfânt -Filoc. IV, 297,109.

Voim ca cei ce vin în biserică spre a cânta, să nu întrebuinţeze strigări necuviincioase, silind firea spre răcnire, nici a pronunţa ceva din cele nepotrivite şi neapropiate de biserică: ci cu multă luare aminte şi cu umilinţă să aducă lui Dumnezeu, privitorul celor ascunse, acest fel de psalmodii. Căci Sfinţitul Cuvânt a învăţat ca fiii lui Izrael să fie evlavioşi" (Lev. 22, 32). -VI ec. 75. (PRAVILA BISERICEASCĂ - Ieromonah Nicodim Sachelarie)

Muzica în general, şi în special cea bisericească sau religioasă, predată şi practicată cu simţire, duce la creşterea puterii copilului sau a tânărului în stăpânirea instinctelor, la manifestarea omeniei, a respectului faţă de Dumnezeu, de semeni şi lumea înconjurătoare, a clădirii şi sedimentării unui comportament civilizat, la creşterea încrederii în puterea divină, ca şi în puterile proprii.

De aceea, pentru cei care doresc să înveţe colinde, cântări bisericeşti, pricesne sau doar să îşi încânte sufletul şi inima prin ascultarea lor, am considerat că sunt binevenite paginile noastre: