bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.
Sfântul Maslu

Sfintele Taine

Sfintele Taine sunt lucrări dumnezeieşti, rânduite de Domnul nostru Iisus Hristos, ca mijloace pentru mântuirea sufletelor noastre, prin săvârşirea cărora în chip văzut se împărtăşeşte primitorului Harul nevăzut al Duhului Sfânt. Ele s-au încredinţat Bisericii şi se săvârşesc de către episcop sau preot. Aceste şapte Sfinte Taine sunt:

Taina Sfântului Botez

Botezul este acea sfântă taină în care, prin întreită cufundare în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, primitorul se curăţă de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele săvârşite până la botez, reînnoieşte la o viaţă nouă spirituală şi devine membru al Bisericii Domnului Hristos. Se săvârşeşte primitorului o singură dată la vremea prunciei.

Taina Sfintei Mirungeri

Este taina prin care se împărtăşeşte celui botezat "pecetea Harului Duhului Sfânt", care întăreşte viaţa spirituală cea nouă. Ea se săvârşeşte primitorului îndată după botez.

Taina Sfântă a Spovedaniei

Este Sfânta Taină prin care creştinul se dezleagă de păcatele mărturisite cu căinţă înaintea preotului duhovnic. Creştinul se poate spovedi de cel puţin patru ori pe an, adică în cele patru posturi.

Taina Sfântă a Împărtăşaniei

Este Sfânta Taină prin care sub forma nevăzută a pâinii şi vinului, ne împărtăşim cu însuşi Prea Curatul Trup şi Scump Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Prin primirea Sfintei Împărtăşanii, ne unim tainic cu Domnul nostru Iisus Hristos, ne sfinţim prin El şi ne întărim viaţa spirituală şi dobândim garanţia Învierii şi nemuririi noastre, întru viaţa cea veşnică.

Sfânta Taină a Preoţiei

Este Sfânta Taină, în care prin punerea mâinilor Arhiereului şi prin rugăciune, se împărtăşeşte celui pregătit anume, harul Sfântului Duh şi împuternicirea de a propovădui cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, de a sfinţi şi a conduce pe credincioşi.

Sfânta Taină a Nunţii sau a Cununiei

Este Sfânta Taină în care un bărbat şi o femeie, învoindu-se în mod liber să trăiască împreună toată viaţa, primesc prin rugăciunile preotului, harul şi binecuvântarea unirii lor de la Dumnezeu, formând astfel o familie, care are drept scop cultivarea virtuţilor creştineşti şi cetăţeneşti, a naşte şi a creşte copii şi a desăvârşi valorile vieţii pentru trăirea stărilor de fericire pământească şi cerească.

Taina Sfântului Maslu

Este Sfânta Taină în care prin ungere cu untdelemn sfinţit şi prin rugăciunile preoţilor, se împărtăşeşte credinciosului, Harul dumnezeiesc, prin care se vindecă de bolile sale trupeşti şi sufleteşti, dobândind iertare de păcate. Această Sfântă Taină se poate săvârşi celui bolnav de mai multe ori, cu condiţia ca acesta să se spovedească mai întâi la preotul duhovnic. Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte de obicei în biserică, de către 7, 5, 3 sau cel puţin 2 preoţi, în zilele de post şi în toate posturile. Este bine să facă maslu şi cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei bolnavi pentru tămăduire, iar cei sănătoşi pentru iertarea păcatelor.

Created with Mobirise site themes