 BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Pentru săvârşirea Sfintei Euharistii şi a celorlalte sfinte slujbe, încă de la început s-au întrebuinţat anumite vase şi obiecte de cult, făcute mai întâi din materiale mai simple, apoi, paralel cu înflorirea cultului, lucrate din materiale mai scumpe şi frumos împodobite.
Toate aceste obiecte necesare cultului divin, înainte de a fi puse în folosinţă, sunt sfinţite prin slujbe speciale de către preot, cu excepţia Sfântului Antimis, pe care îl sfinţeşte doar arhiereul. De aici şi denumirea lor de "obiecte sfinte".
"Sfântul Altar este simbolul mistic al Împărăţiei Cerurilor, unde ‒ în chip nevăzut ‒ se află tronul Prea Sfintei Tremi, Maica Domnului cu toţi Sfinţii şi îngerii împreună cu slujitorii sfinţiţi ai Bisericii. Altarul este locul cel mai sfânt de pe pământ, unde locuieşte nevăzut Dumnezeu şi unde Se jertfeşte zilnic, în timpul Sfintei Liturghii, Domnul nostru Iisus Hristos.
Dacă naosul închipuieşte tainic lumea văzută, a credincioşilor, adică Biserica luptătoare de pe pământ, Altarul închipuieşte Cerul, adică Biserica biruitoare de sus, formată din îngeri şi din toți sfinţii, care se roagă pentru noi şi ne ajută să biruim ispitele diavolului şi să dobândim mântuirea sufletului."
(Protosinghel Ioanichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică, Editura Mănăstirea Sihăstria, 1991, p. 47)
Sfânta Masă este o masă pătrată confecţionată din piatră sau lemn, pe care se aduce jertfa cea fără de sânge. Sfânta Masă simbolizează tronul slavei lui Dumnezeu şi Mormântul Domnului. Ea este locul prezenţei tainice a Mântuitorului ca Jertfitor şi Jertfă. Sfânta Masă se îmbracă la sfinţirea ei în două veşminte. Primul veşmânt este cămaşa sau katasarkia. Cămaşa rămâne neschimbată şi este confecţionată din material alb de in sau hasa. Ea simbolizează giulgiurile de îngropare a Mântuitorului. Al doilea veşmânt care se îmbracă peste cămaşă este inditionul sau inditia. El este confecţionat din material strălucitor şi de diferite culori (conform sărbătorilor) care poate fi schimbat. Inditionul simbolizează slava lui Dumnezeu. În unele biserici se întâlnesc Sfinte Mese cu indition confecţionat din metal preţios şi împodobit cu icoane.
Pe Sfânta Masă se găsesc următoarele obiecte de cult: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Chivotul şi trusa pentru botez.
Sfântul Antimis este o bucată de pânză de in sau mătase de formă dreptunghiulară (cu laturile de 50-60 cm), care se găseşte la mijlocul Sfintei Mese şi pe care se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie. El se desface în timpul Sfintei Liturghii, când preotul zice: "Rugaţi-vă, cei chemaţi, Domnului..."
Acest obiect liturgic are pictate ori brodate: în mijloc punerea Domnului în mormânt, iar în colţuri pe cei 4 Evanghelişti. În partea de jos se află inscripţia cu menţiunea Hramului Bisericii pentru care este dat Antimisul, data şi semnătura ierarhului care l-a dat. În partea de sus, în mijloc, într-o cusătură, se află o părticică din moaştele unui sfânt martir. Sfântul Antimis simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Mântuitorului când a fost pus în mormânt. De aceea, pe marginile lui se află scris troparul punerii în mormânt: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus." Sfântul Antimis se păstrează într-o învelitoare (mahramă) de pânză, numită iliton, care simbolizează mahrama cu care a fost înfăşurat capul Mântuitorului.
În Sfântul Antimis se păstrează şi un burete special. Buretele este folosit de către preotul slujitor pentru a strânge miridele (fărâmituri de prescură) de pe Sfântul Disc şi de pe Sfântul Antimis. Tot pe acest burete, preotul îşi pune partea din Sfântul Agneţ când se împărtăşeşte.
Buretele este confecţionat dintr-o plantă acvatică numită musa. El ne aduce aminte de buretele îmbibat cu oţet, cu care ostaşii L-au adăpat, în batjocoră, pe Mântuitorul Iisus Hristos (Ioan 19,29).
Sfânta Evanghelie (din greacă - veste bună, îmbucurătoare) este cartea care cuprinde în sine învăţătura dumnezeiască a Mântuitorului Hristos redată de cei 4 evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ea se află întotdeauna pe Sfânta Masă deasupra Sfântului Antimis şi simbolizează pe Însuşi Mântuitorul, Care a luminat lumea cu lumina învăţăturii Sfintei Evanghelii. Este legată şi îmbrăcată în chip deosebit într-o copertă argintată sau aurită şi împodobită cu icoane: în centru - icoana Învierii, în colţuri - icoanele evangheliştilor, iar în spate - icoana Răstignirii.
Tot pe Sfânta Masă se mai găseşte şi Sfânta Cruce (pot fi şi mai multe), care înfăţişează răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos şi cu care preotul binecuvântează pe credincioşi la Sfânta Liturghie.
Sfânta Cruce se foloseşte la toate slujbele bisericeşti (ex.: sfinţirea apei, botez, cununie, ş.a.). Ea simbolizează pe de o parte renunţarea şi lepădarea de sine a creştinului, cum a spus Mântuitorul: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24); pe de altă parte, ea este şi stindardul de luptă cu care câştigăm biruinţa împotriva duhului rău, precum cântă Biserica: "Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă; că se scutură şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei..."
Sfântul Chivot este unul dintre cele mai preţioase obiecte de pe Sfânta Masă. Se mai numeşte şi artoforiu. Are forma unei bisericuţe şi stă totdeauna pe Sfânta Masă, păstrându-se în ea Sfânta Împărtăşanie pentru bolnavi, precum şi Sfântul Agneţ pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, de la sfinţirea pâna la folosirea lui. Este aşezat în partea de răsărit a Sfintei Mese, în dreptul Sfântului Antimis.
Chivotul simbolizează tronul pe care stă Mântuitorul în slava cerească.
Sfeşnicul este un suport care are în partea de sus un orificiu în care se înfing lumânări. Sfeşnicul poate avea unul sau mai multe braţe, fiecare cu simbolul său.
Sfeşnicul cu un braţ, numit primikirion semnifică unitatea Sfintei Treimi; sfeşnicul cu două braţe, numit dikirion, simbolizează cele două firi ale Mântuitorului (Dumnezeu şi Om); sfeşnicele cu trei braţe, trikirion, simbolizează cele trei persoane ale Sfintei Treimi; sunt şi sfeşnice cu şapte braţe, care simbolizeză cele şapte daruri ale Sfântului Duh: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa (Galateni 5, 22) şi sfeşnice cu douăsprezece braţe, simbolizând pe cei doisprezece Apostoli ai Domnului.
Alături de chivot se află trusa pentru Botez (mirniţa) - o lădiţă în care se păstrează Sfântul şi Marele Mir pentru Taina Mirungerii, miruitoarele şi foarfecele pentru Botez.
Tot în Sfântul Altar, în partea de răsărit a Sfintei Mese, se află şi Crucea Răstignirii, o cruce mare, lucrată din lemn, pe care este pictată Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea se află pe un postament şi se găseşte lângă Sfânta Masă, alături de candela care trebuie să fie permanent aprinsă. Această Cruce se scoate din Sfântul Altar de către preot numai la Denia din Joia Mare (Utrenia Vinerii Patimilor). Se scoate din Sfântul Altar pe uşa dinspre miazănoapte, fiind purtată pe umeri de preot, închipuind pe Mântuitorul, Care Şi-a dus crucea. Se aşează în mijlocul bisericii, se săvârşeşte slujba Sfintelor Patimi şi rămâne aici până a doua zi la Vecernie, când se scoate Sfântul Epitaf.
Tot pe Sfânta Masă se mai găseşte şi un clopoţel, care este folosit în unele momente liturgice, cum este la Liturghia Darurilor înainte sfinţite, pentru a atrage atenţia credincioşilor, ca să îngenuncheze şi să fie râvnitori în rugăciune. Mai este folosit şi în alte împrejurări, ca de ex.: după terminarea predicii sau citirea Cazaniei, anunţând pe credincioşi să se apropie "cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă" de Sfântul Altar, spre a se împărtăşi.
Sfintele Vase sunt alcătuite din: Sfântul Potir, Sfântul Disc, Steluţă, Copie şi Linguriţă, fiecare având o semnificaţie aparte în slujirea liturgică.
Sfântul Potir - un pahar cu picior, de diferite mărimi, în care se pun la Proscomidie vin şi apă, care se vor transforma la Liturghie în Sângele Domnului. După punerea în el şi a Sfântului Trup, din Sfântul Potir vor fi împărtăşiţi credincioşii.
Sfântul Disc - un taler cu picior, pe care sunt aşezate, în timpul săvârşirii Proscomidiei, părticele din pâine, pregătite pentru Sfânta Jertfă, adică Sfântul Agneţ şi miridele.
Sfântul Potir reprezintă paharul cu vin folosit de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când El a instituit Sfânta Euharistie (Sfânta Împărtăşanie), jertfa Legii noi; pahar al cărui conţinut binecuvântat şi sfinţit de divinul Învăţător, l-a dat ucenicilor Săi zicând : "Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 27-28). Sfântul Potir ne mai aduce aminte şi de vasul în care conform unei tradiţii, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi strâns sângele scurs din coasta Mântuitorului cea străpunsă cu suliţa şi din rănile cuielor şi ale cununii de spini. În unele momente din ritualul liturgic el simbolizează şi mormântul Mântuitorului.
La Proscomidie, Sfântul Agneţ simbolizează pe Mântuitorul Hristos, iar miridele pe Maica Domnului, pe sfinţi şi pe toţi cei ce sunt pomeniţi, vii sau adormiţi în Domnul. De aceea, pe Sfântul Disc avem imaginea deplină a Bisericii din cer (biruitoare) şi de pe pământ (luptătoare). Sfâtul Disc la Proscomodie (prima parte a Sfintei Liturghii) simbolizează ieslea în care S-a născut Mântuitorul, iar la Vohodul Mare (ieşirea cu Cinstitele Daruri) simbolizează locul pe care a fost aşezat Trupul Mântuitorului după pogorârea Lui de pe Crucea răstignirii. După unii tâlcuitori discul simbolizează, prin rotunjimea lui, bolta cerului purtând pe Hristos, soarele nostru duhovnicesc.
Steluţa - obiectul liturgic format din două arce de metal preţios unite în partea de sus, deasupra lor fiind crucea. Acestea fac o mică boltă peste Agneţ şi peste părticele pentru a le proteja atunci când Sfântul Disc este acoperit cu procovăţul.
Steaua sau steluţa la Proscomidie simbolizează steaua care a condus pe magi din Răsărit la locul naşterii Mântuitorului, ceea ce indică şi formula biblică rostită de preot când aşează steaua peste disc "venind steaua, a stat deasupra unde era Pruncul" (Matei 2, 9). După Vohodul Mare simbolizează pecetea pusă pe mormântul Domnului.
Copia - un cuţit în formă de lance, care se foloseşte la scoaterea (pregătirea) Agneţului şi părticelelor.
Copia simbolizează lancea sau suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul pe cruce. La Proscomodie, scoaterea Agneţului (bucata din prescura cu pecetea) cu copia din prescură, închipuie Naşterea cu trup a Domnului din Fecioara.
Prescura este o pâinişoară foarte mică, în formă de cruce sau rotundă, din aluat dospit, peste care înainte de coacere, se aplică o pecete de lemn cu iniţialele numelui Mântuitorului (IS, HR, NI, KA = Iisus Hristos învinge). Un element care distinge prescura de pâinea obişnuită este pecetea cu care este însemnată prescura.
Aceste prescuri se aduc de credincioşii ortodocşi ca ofrande (prosfora) la slujba Sfintei Liturghii dimineaţa, înainte de începerea liturghiei, se dau preotului la Proscomidiar şi preotul pregăteşte din ele Darurile pentru Sfânta Euharistie.
De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse simbolizând cele două firi ale Mântuitorului. Prescurile trebuie să fie făcute din făina albă de grâu curat, nu prea veche şi nealterată, să fie preparate cu apă naturală, potrivit de sărate, dospite, bine coapte şi nealterate, cu gust firesc.
În ritualul proscomidiei se folosesc mai multe prescuri:
~ una, care este propriu-zis pâinea de împărtăşanie, şi având neapărat pecetea IS-HR (în rândul de sus) NIKA (în rândul de jos) - "Iisus Hristos învinge" -, se va preface, în cadrul Sfintei Liturghii, în Trupul lui Hristos; este tăiată la proscomidie în formă de paralelipiped în jurul peceţii, rezultând ceea ce se numeste Agneţul, care este depus pe Sfântul Disc;
~ dintr-o altă prescură se taie o parte în formă triunghiulară pentru Maica Domnului, care se pune la dreapa Agneţului;
~ dintr-o alta, se taie (scot) părticele/miride pentru sfinţi, care se pun la stânga Agneţului, pe câte trei coloane de trei părticele;
~ dintr-o alta, se scot părticele/miride pentru pomenirea ierarhului locului, a conducătorilor ţării, a ctitorilor bisericii, care se pun în josul Agneţului;
~ din celelalte prescuri, inclusiv cele aduse de fiecare credincios în parte, se scot părticele pentru creştinii vii şi morţi, care şi ele se depun pe disc în josul Agneţului.
Pistornic, pistolnic, pristolnic sau pecetar este un obiect cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii şi iniţialele tradiţionale: IS, HR, NI, KA.
Pecetea se aplică cu ajutorul obiectului făcut din lemn, mai rar din piatră, bronz, lut, mase plastice sau alte materiale. Forma şi numărul peceţilor aplicate diferă. Există pristolnice care, pe lânga pecete, cuprind şi formele miridelor.
Pregătirea agneţului
(http://ro.orthodoxwiki.org)
Pe fiecare prescură se află una sau mai multe peceţi, făcute cu prescurnicerul de către cei ce au făcut prescura. La proscomidie preotul alege prescura cu pecetea pe care o consideră cea mai potrivită (literele se văd limpede, este crescută aşa încât să poată fi bine tăiată, nu are găuri de aer etc.), şi face cruce peste ea de trei ori cu copia (sulişa), zicând: "Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos".
Pecetea principală are formă pătrată. Acest pătrat conţine la rândul lui patru pătrate, cu inscripţia IC-XC NI-KA (gr. "Iisus Hristos învinge"), astfel: IC (=Iisus), sus, în stânga; XC (=Hristos), sus, la dreapta; NI şi KA, jos (= "învinge"). Preotul, rostind versete din Biblie, cartea Isaia, capitolul 53, va decupa agneţul cubic sau paralelipipedic, în jurul peceţii. Aceste operaţii nu sunt făcute pe Sfântul Disc însuşi, ci pe o placă sau farfurie plată din lemn.
Mai întâi face o incizie adâncă prin bordura stângă a pece'ii, anume în dreptul lui IC şi NI, zicând: "Ca un miel spre junghiere S-a adus". A doua incizie se va face prin bordura dreaptă, în dreptul lui XC şi KA, zicând: "Şi ca o oaie fără de glas împotriva celui ce o tunde pe ea, aşa nu şi-a deschis gura Sa".
Urmează o a treia incizie, prin bordura de sus, în dreptul lui IC şi XC, însoţită de cuvintele: "Întru smerenia Lui judecata Lui s-a arătat". A patra incizie se face prin bordura de jos, în dreptul lui NI şi KA, cu cuvintele: "Şi pe neamul Lui, cine-l va spune?"
După aceasta, preotul face o incizie pe un plan paralel cu pecetea, în unghi drept faţă de celelalte inciziuni precedente, şi astfel scoate agneţul afară din prescură, zicând: "Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui". Preotul ia agneţul în mână, şi-l întoarce cu coaja (pecetea) în jos, şi cu miezul în sus, şi aşa-l pune pe placă. Apoi, cu suliţa (copia), taie miezul, fără însă a tăia complet coaja, încât să despartă cele patru părţi ale agneţului, dar nu de tot, căci ele vor fi rupte / împărţite / îmbucătăţite după prefacere.
Astfel agneţul va fi tăiat ca şi cu o cruce încrustată. Făcând încrustările, preotul zice prima parte din versetul 10 din capitolul X din Evanghelia după Ioan: "Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns". Şi aşa pune pe disc agneţul, întorcându-l cu coaja (pecetea / inscripţiile) în sus, şi aşezându-l pe partea de mijloc sau de sus a discului.
Linguriţa - folosită la împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Este asemănătoare cu o linguriţă simplă, numai că la capătul mânerului are o cruciuliţă
Simbolizează cleştele cu cărbunele de foc prin care a fost curăţit prorocul Isaia (6, 6-8). După alţi tâlcuitori, linguriţa mai simbolizează pe Sfântul Duh prin care primim pe Fiul, sau Mâna lui Dumnezeu care creează lumea.
Acoperămintele, pocroveţele (din sl. pokrovici) sau procoveţele sunt făcute din acelaşi material din care se confecţionează veşmintele liturgice. Ele servesc la acoperirea Vaselor Sfinte şi sunt în număr de trei: două mici, în forma unei cruci cu braţele egale, folosite pentru Disc şi pentru Potir, şi unul mai mare, numit Aer (sau vozduh, denumirea slavonă), pentru acoperirea ambelor Vase Sfinte (Discul şi Potirul) care se folosesc pentru săvârşirea Sfintei Liturghii în cultul ortodox (va fi clătinat în timpul rostirii crezului).
Acoperămintele simbolizează scutecele cu care a fost înfăşat Mântuitorul la Naşterea Sa. Aerul simbolizează bolta cerească, piatra de la uşa Mormântului Domnului şi Harul Duhului Sfânt. Locul acestui aer l-a luat mai tarziu Epitaful. Pe fiecare acoperământ se brodează un motiv sfânt sau cel puţin semnul Sfintei Cruci.
Cădelniţa sau căţuia, folosită la cădire (tămâiere) aminteşte altarul tămâierii din cortul Mărturiei şi apoi din templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfă de tămâie (Ieşire 30, 1-8; Evrei 9, 4).
Cădelniţa este compusă din două părţi, una inferioară în formă de cupă (căuş), cu picior, alta superioară, redând, în miniatură, turla unei bisierici. Partea superioară, în trei etaje suprapuse, este bogat ornamentată cu elemente decorative; ultimul etaj, are în vârf o cruce. Căuşul este atârnat de lănţişoarele cu clopoţei ce se unesc sus într-un inel. Unul dintre lănţişoare este prins de vârful crucii ce încununează partea superioară a cădelniţei şi de capac, ajutând la ridicarea corpului superior al cădelniţei. Tămâia arde în interior simbolizând rugăciunile credincioşilor. Cei 12 clopoţei ai cădelniţei, reprezintă mesajul celor 12 Apostoli. Feţele cădelniţei (căţuii) sunt uneori gravate cu figuri de animale şi plante, simbolizând că întreaga natură (fire) înalţă, împreună cu oamenii, rugăciuni lui Dumnezeu. Despre simbolismul cădelniţei, Sfântul Ambrozie spune: Cădelniţa menită să dea bună mireasmă... tot aşa şi voi (creştinii) sunteţi bună mireasmă a lui Hristos. În interpretarea marelui liturgist şi ierarh Gherman al Constantinopolului, cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul simbolizează divinitatea Sa, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma Duhului Sfânt. Altă interpretare ar fi: căuşul cădelniţei simbolizează pântecele Maicii Domnului, care a purtat în el Cărbunele dumnezeiesc - Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Epitaful sau Sfântul Aer este o bucată de pânză sau de muşama, lungă cam de 1,50 m, pe care este pictată sau brodată în fir Punerea Domnului în mormânt. Acesta se foloseşte o singură dată pe an, la slujba Vecerniei din Vinerea Patimilor, când Epitaful este scos în procesiune din Sfântul Altar şi aşezat în mijlocul bisericii pe o masă, şi apoi la slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor (Utrenia Sâmbetei celei Mari), când este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi adus în biserică în Sfântul Altar, unde este aşezat pe Sfânta Masă şi acolo rămâne până la Înălţarea Domnului, când este ridicat şi pus la locul lui unde se păstrează în restul anului. Epitaful închipuie trupul mort al Domnului, amintind punerea lui în mormânt; când stă pe Sfânta Masă închipuieşte rămânerea Mântuitorului pe pământ timp de 40 de zile, între Înviere şi Înălţare, iar ridicarea Epitafului de pe Sfânta Masă, în Miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează Înălţarea la cer a Mântuitorului.
La Adormirea Maicii Domnului se foloseşte un epitaf asemănător pe care este zugrăvită icoana Adormirii.
Cununiile sunt două obiecte din metal, în formă de cununi (coroane) împărăteşti, cu care sunt încununaţi mirii la săvârşirea tainei Cununiei. Ele simbolizează unirea mirilor şi cinstea ce li s-a acordat prin binecuvântarea Bisericii de a întemeia o nouă familie.
Tava pentru anaforă (anaforniţa) din metal se foloseşte pentru a se pune pe ea anafora care se împarte credincioşilor la sfârşitul Liturghiei.
Litierul este o tavă din metal, pe care se pun pâinea, vinul, grâul şi untdelemnul când se oficiază slujba Litiei.
Vasul cu apă sfinţită (agheasmatarul) este un vas din metal de forma unei cupe sau găletuşe, folosit pentru păstrarea apei sfinţite şi la slujbele de stropire cu agheasmă.
Miruitorul este un mic obiect din metal argintat, lung de câţiva centimetri şi subţire, terminat în formă de cruce, cu care preotul unge pe credincioşi pe frunte cu untdelemn sfinţit în semnul Sfintei Cruci, la sfârşitul Sfintei Liturghii, la priveghere şi la alte slujbe.
Colimvitra (cristelniţa) este vasul adânc în care se botează pruncii. Ea are un dublu sens simbolic: închipuie şi apa Iordanului în care Iisus a fost botezat şi mormântul în care a fost îngropat. Apa din cristelniţă se sfinţeşte prin binecuvântarea preotului cu semnul Sfintei Cruci, prin rostirea unei rugăciuni speciale, prin exorcizare (suflă asupra apei în semnul crucii) şi prin invocarea Duhului Sfânt. Întreita afundare a pruncului în apa sfinţită din cristelniţă (însoţită de formula sacramentală) arată că Sfânta Treime este temeiul credinţei ortodoxe, închipuind în acelaşi timp, cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt; închipuie moartea pentru viaţa în păcat şi îngroparea cu Hristos a celui ce se botează, iar prin scoaterea din apă se închipuie învierea împreună cu El, pentru viaţa cea nouă în Hristos.
Steagurile sau prapurile. Sunt nişte bucăţi de pânză, aproximativ de un metru lungime şi 60 cm lăţime sau şi mai mari , fixate pe un suport de lemn, o prăjină în formă de T, care are în vârf o cruce. Pe această pânză se pictează chipuri sfinte: Mântuitorul, sfinţi îngeri, Botezul Domnului, icoana hramului bisericii. Praporii se poartă în fruntea unui cortegiu de înmormântare şi la diverse procesiuni, simbolizând steagul lui Hristos în jurul căruia se strângeau credincioşii spre a fi apăraţi în lupta împotriva păcatului, a duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi; semnifică şi biruinţa lui Hristos împotriva morţii. Originea prapurului este legată de steagul cu cruce care a călăuzit pe Constantin cel Mare în lupta împotriva lui Maxentiu, după ce avusese un vis în care i s-a arătat proiectat pe cer semnul crucii şi a auzit un glas ce-i poruncea: Prin acest semn vei învinge !.
This site was created with Mobirise